Aventinus Eisbock
8.33 RON / Sticla
Renăscută după 60 de ani!
Aventinus a fost bine cunoscută ca fiind cea mai intensă şi mai complexă bere de grâu din lume. Acesta a fost cazul pe parcursul ultimilor 60 de ani, însă acum situaţia s-a schimbat...
Până în anii 40 Aventinus era transportat în butoaie de lemn în care trase de cai. Din acest motiv, în timpul iernii preţioasa băutură a îngheţat în timpul transportului devenind mai concentrată şi astfel, dintr-o pură întâmplare, s-a născut berea de grâu Aventinus Eisbock.
Cunoscând povestea, Hans-Peter Drexler, maistrul berar de la fabrica de bere Schneider, a decis să reproducă această "greşeală" clasică prin metode moderne, controlate. Pe parcursul procesului de producţie berea Aventinus este îngheţată în rezervoare la o temperatură de -25oC, procedeu care permite extragerea apei şi obţinerea unei băuturi puternic alcoolizate şi deosebit de aromate.
Aventinus Eisbock este o băutură siropoasă de culoarea mahonului, o bere aproape neagră cu luciu roşiatic şi scânteieri violete. Această bere are o spumă abundentă şi formează bule ca o şampanie.
Mirosul acestei beri este copleşitor. Predomină fructele coapte, sherry-ul şi vinul.
Gustul său de o complexitate ameţitoare o face inconfundabilă. Ne aminteşte de prune uscate, stafide, smochine, struguri, cireşe, banane, ciocolată şi caramel, cu un uşor iz de migdale amare şi marţipan dar şi de mirodenii precum cuişoarele, cardamonul, scorţişoara, nucşoara.
Conţinut de alcool 12 % vol., EP 25 %
Recomandarea noastra:
Aventinus Eisbock este o bere robustă, foarte interesantă şi sofisticată, ideală pentru a fi savurată după o cină plăcută, alături de deserturi dulci sau brânză Roquefort şi se potriveşte de minune cu un trabuc. Merită să o păstrezi pentru o seară rece de iarnă. Se serveşte preferabil la o temperatură cuprinsă între 4 şi 8 oC.


Vezi Intreaga Oferta »